joi, 17 februarie 2011

Chec cu nuci si curmale

Una dintre favoritele mele, numai bună pentru ziua îndrăgostiţilor.

Ingrediente

100 g curmale fără sâmburi
100 g miez  nucă (plus câteva  jumătăţi de miez de nucă pentru decor)
100 g stafide
100 g unt fără sare
100g zahăr
2 ouă
2 linguri miere
1 plic de ceai
100 g făină albă
1 linguriţă praf de copt
scorţişoară, cardamon, praf de ghimbir după gust (cam o linguriţă toate împreună)
un praf de sare
coajă rasă de la o portocală

ustensile, tava de cozonac, castron pentru amestec, mixer

Cu o seară înainte puneţi curmalele la înmuiat în 100ml de apă fiartă împreună cu plicul de ceai şi coaja de portocală.
Scurgeţi curmalele şi lăsaţi-le să se mai usuce pe o bucată de hârtie.
Bateţi ouăle.
Într-un vas amestecaţi untul cu zahărul. De preferinţă utilizaţi mixerul.Adăuaţi treptat ouăle bătute. Ametecaţi şi mierea.
Într-un alt vas puneţi făina, praful de copt, sarea şi amestecul de condimente. Peste acestea adăugaţi amestecul de unt-zahăr-ouă. Amestecaţi bine să se omogenizeze. La urmă puneţi curmalele, nucile, şi stafidele. Amestecaţi ca să se regăsească cât mai uniform în compoziţie. 
Puneţi hârtia de copt în tava de cozonac şi apoi puneţi compoziţia. Deasupra, ca ornament, puneţi nucile jumătăţi.

Se dă la cuptor la 180 grade cam 35 de minute.
Lăsaţi să se răcească bine înainte de a-l consuma.

2 comentarii:

Bucataras spunea...

Asta se numeste CRIMA!

felix tudoriu spunea...

... da e ucigator de bun...